Dacă Stoichiță e demis** după meciul cu Lăcătuș, vine Panduru!

Redactor:
Florin Marian
Dacă Stoichiță e demis** după meciul cu Lăcătuș, vine Panduru!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul acestei săptămâni, Liga I programează cea mai
interesantă partidă a rundei, date fiind locurile din clasament
ocupate de cele două echipe, dar mai ales implicarea afectivă a
celor doi antrenori. Steaua – FC Vaslui va fi un meci foarte
important pentru Stoichiță, deoarece o eventuală înfrângere în fața
amicului său îi poate aduce demiterea.

Prietenia dintre Marius Lăcătuș și Mihai Stoichiță este veche de
peste 20 de ani. Cei doi au devenit chiar prieteni de familie la
sfârșitul anilor 90, când „Lippi” antrena echipa din Ghencea, iar
„Fiara” deținea dublu rol: antrenor secund și jucător. Ei au luat
titlul în ’99, iar prietenia lor a continuat și după ce ambii au
părăsit Steaua, aceștia colaborând din aceeași postură la FC
Național. Împreună le-au administrat o înfrângere grea
roș-albaștrilor chiar în Ghencea, scor 3-2, la Steaua fiind atunci
pe bancă Victor Pițurcă.

Stoichiță,
la primele critici

După experiența la Național, Lăcătuș l-a urmat pe Stoichiță tocmai
în Panama, după ce acesta a preluat postul de selecționer al
acestei țări. Din cauza prieteniei celor doi, meciul dintre Steaua
și Vaslui devine unul special. Culmea e că, date fiind ultimele
notăți din Ghencea, scaunul lui Stoichiță a început să se clatine.
Pentru prima dată, Gigi Becali l-a criticat pe „Lippi”, după
înfrângerea de la Astra.

„Toja
e un
titirez, nu un fotbalist”

„În partida de la Ploiești, în final, când dominam și era 1-1,
mulți jucători erau pe la mijlocul terenului, în loc să fie în
față. Păi cum să dai gol așa, de la mijlocul terenului?”, a spus
ieri, în fața palatului său, Gigi Becali. Iar o victorie a lui
Lăcătuș va fi un dezastru pentru amicul său de pe banca
Stelei.
Surse ProSport susțin însă că patronul i-a reproșat lui Stoichiță
faptul că l-a folosit pe Tănase ca mijlocaș central, în loc să-l
folosească acolo pe Bicfalvi sau pe Andrei Ionescu. „Unde ai mai
pomenit să joace Tănase mijlocaș central? Iar Toja a început să
arate ca un figurant. Face numai piruete. Păi ce e el, titirez?
Fotbalul se joacă spre poartă, nu facem piruete ca la patinaj sau
ca la gimnastică. Ce se dă premiu pentru titirez? Axul central a
fost distrus. Toja nu e mijlocaș defensiv, iar Tănase nu poate face
faza defensivă, i-a transmis Becali antrenorului său.

Panduru,
favorit

Pentru prima dată, Gigi Becali nu mai e atât de sigur că Mihai
Stoichiță poate conduce echipa. Pe lângă greșelile tactice pe care
le-a remarcat la meciul de la Ploiești, finanțatorul crede că
actualul antrenor este slab în relația cu jucătorii.
Latifundiarul din Pipera dorește un antrenor dur, care să impună
disciplina în vestiarul Stelei. „I-am spus lui Stoichiță la început
să aducă milităria. Dacă nu realizează asta, eu nu am ce să-i mai
fac. Nu pot face eu milităria, eu doar îi spun antrenorului. I-am
zis să bage jucătorii în cantonament cu două nopți înainte, pentru
că, atunci când s-a întâmplat asta, am câștigat toate meciurile. Eu
nu știu ce a făcut el”, a tunat ieri Becali. Finanțatorul îl
dorește insistent pe Basarab Panduru (foto) în funcția de
antrenor.

Îl vrea
pe director pentru că e mai dur

El crede că actualul director sportiv e cel mai potrivit să preia
echipa în aceste momente, când vestiarul nu are un lider. Știe că
are nevoie de cineva care să impună odată disciplina de care
vorbește. „«Pandi», tu o să regreți că ai zis că nu o să vii
antrenor după Bergodi. Vezi să nu mai faci greșeala asta data
viitoare”, i-a transmis Becali lui Panduru. Dacă va accepta să
preia echipa, fostul număr 10 al Stelei nu își va încălca
promisiunea făcută lui Bergodi. Important e să nu repete gestul,
după ce finanțatorul îl va forța și pe Stoichiță să plece.

„Pandi”

principal, Rossi – director sportiv

Indirect, Panduru s-ar putea afla într-o situație ingrată. Pentru
că el are o relație foarte bună cu Mihai Stoichiță și nu și-ar dori
niciodată ca acesta să se simtă „lucrat” de el. Surse ProSport
susțin însă că, dacă Panduru va fi numit antrenor principal la
Steaua, el îl va readuce la echipă pe Renzo Rossi în calitate de
director sportiv, ceea ce ar fi iar o mutare surprinzătoare, ținând
cont că italianul a fost secundul lui Bergodi.

Panduru
e văzut
drept clona lui Dan Petrescu

Gigi Becali își dorește de mult la echipă un antrenor de profilul
lui Dan Petrescu. L-a înțepat pe Stoichiță luni, când a spus că
„trebuie să urmeze metodele lui Dan Petrescu, pentru că e prea
prieten cu jucătorii”. Dar mai interesant e ceea ce spunea Becali
la mijlocul lunii septembrie, când vorbea despre plusurile pe care
le-ar putea aduce Panduru la Steaua. „Militărie, disciplină de
fier, dictatură. Exact asta și vreau, și ăsta e secretul lui Dan
Petrescu, pe care el nu vrea să-l recunoască”, afirma finanțatorul.
Gândurile lui de atunci pot fi puse în aplicare acum sau cel târziu
la finalul turului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
FRF, anchetată de UEFA după scandalul de la România - Kosovo. Ce anunţă presă internaţională
FRF, anchetată de UEFA după scandalul de la România - Kosovo. Ce anunţă presă internaţională
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Zi de doliu. S-a stins actorul legendă al anilor ’80. Românii s-au unit în rugăciune
Zi de doliu. S-a stins actorul legendă al anilor ’80. Românii s-au unit în rugăciune
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×